Carciuma si comesenii

Ca orice om care munceste, dupa orele dedicate job-ului, am hotarat ad-hoc cu un stimat coleg sa ne dregem sufletelul la un pahar de vorba. Stiu ca e cliseica expresia cu paharul, dar sa fi zis "la o sticla de vorba", suna ca in filmele de groaza. Pentru ca niciunul din noi 2 nu avea drept de veto, am luat-o agale prin bucale (sper c-ati sesizat rima) spre o carciuma. Bajbaind precum liliecii, am gasit intr-un final locatia. Apropo, era si cam frigut afara - zic frigut, nu de alta, da' sa nu rada eschimosii de noi ca ne plangem de cele 2 grade cu plus din atmosfera feerica de bucuresti -. Crasma era foarte draguta, insa doar daca veneam vara, noaptea sau manga de beti. In fine, ne-am facut curaj si am intrat...afara. De ce afara?! Pai, imaginati-va crasmele care au terase. Vara e superb. Sper ca ati dedus ca si aceasta bodega avea terasa, doar ca mica noastra problema era sincronizarea. Acum e iarna! Doar ca ingeniozitatea umana trece limitele imaginatiei unui om beat, asa ca dragii "patroni"ai crasmei au invelit terasa intr-o prelata, iar ca peisajul sa fie complet, pe respectiva prelata era incriptionat numele unei beri, nu de alta, dar pofta vine vazand. O sa va intrebati probabil, "cum dom'le, terasa aia era asa de capu' ei, doar atat?!"; iata ca nu era doar terasa, ci mai exista o incapere, insa dupa noile legi - si dezlegi - trebuie sa existe o incapere pentru nefumatori ( care intotdeauna e cea mai mica...incaperea) si una pentru fumatori. Fiindca noi suntem mari amatori de "carpati" am intrat la fumaciosi. Ce sa vezi, locul era plin. Initial m-am uitat atent in jur, gandindu-ma ca vreau sa ies teafar de-acolo. Oameni mai putin sau MAI MULT dubiosi, stateau frumos la mese si-si sorbeau licoarea din pahar. La un moment dat am aflat ca paharul e mai scump decat bautura care-l umple, asa ca am reusit sa-mi explic numarul mare de "exilati in crasma". Dupa o plimbare printre mese, pentru a gasi un loc, colegul meu Georgel l-a intrebat pe un domn daca putem sta si noi la masa, domnul fiind singur. Pe cuvant, nu aveam intentia sa-l "agatam". Nu era genul meu. Dintr-o vorba-n alta, am inceput sa interactionam cu nenea Comeseanu'. Trecut de mai multe tinereti fiind (ce aiurea suna faza cu "prima, a doua...tinerete"), dragul nostru comesean a dat-o-n nostalgii ceausiste. Cred ca nu dura mult si ne canta: "Macarale, macarale". In sociabilitatea lui ne-a explicat "teoria chibritului", apoi teoria tigarilor Carpati, ajungand intr-un final la favoritele lui: berea Gambrinus si vodca Pleoshnitza. Omul era foarte abil, mai ceva ca Piturca, juca la ambele maini, ba dadea cu vodca, apoi stingea cu bere, ba dadea cu bere si stingea tot cu bere dupa ce-a baut tot paharul cu vodca. Georgel, colegul meu, se uita la mine si-l bufnea rasul mai ceva ca la filmele cu Stan & Bran. Ca si "desert" la aceasta intalnire de taina, a aparut la masa noastra un tovaras "de filosofie" de-al comeseanului. Ce credeti ca aveau de "discutat"? Oamenii incepusera o polemica pe tema "care bea mai mult", amintindu-si reciproc ca a doua zi dimineata la ora 7 trebuie sa se intalneasca la "o gustare tare". Atat eu, cat si Georgel ne-am finisat sticlele si am plecat in ritm de vals, fiecare la casa lui. Weekend placut!